Ads 468x60px

Informare Corectă Succes Garantat !

14 coordonatori locali responsabili pe informarea privind recensământul 2014 au participat la un training de instruire

10003522 10202387411144904 1756493442 nConsiliul Național al Tineretului din Moldova împreună cu Biroul Național de Statistică (BNS), cu suportul Fondul ONU pentru Populație și a Guvernului României au organizat la începutul acestei săptămâni, trainingul de instruire pentru coordonatorii locali din cadrul proiectului „Sporirea capacității instituțiilor naționale de a efectua Recensământul Populației și Locuințelor".
De asemenea la training au fost participat și reprezentanţii oficiilor regionale BNS din cele 13 localităţi selectate în proiect. Participanţii, 14 coordonatori locali responsabili pe recensămînt, au fost instruiţi în privinţa procesului şi metodologiei de realizare a Recensământului 2014, precum și utilizarea tehnicilor de mobilizare la nivel local a voluntarilor și sensibilizare a cetățenilor. În cadrul trainingului s-a discutat despre căile cele mai eficiente de promovare a participării cetățenilor la recensământul din acest an, în special a minorităților etnice, grupurilor social defavorizate, persoanelor cu dizabilități, sau în etate și tinerilor social-vulnerabili. Pe parcursul celor două zile, participanții au învățat cum să coordoneze voluntarii din localitățile lor. Ei au făcut cunoștință cu metodologia de organizare a campaniilor DOOR TO DOOR, (planificare, identificare parteneri media, organizarea evenimentelor publice cu implicarea actorilor sociali din raion din domeniul tineretului, educației, culturii, asistenței sociale etc. informarea lor privitor la acțiunile ce urmează și importanța acestora pentru întreaga regiune). Trainingul sa desfăşurat în incinta Biroului Naţional de Statistică, la data de 24-25 martie 2014.
"Proiect implementat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova în parteneriat cu Biroul Național de Statistică, UNFPA – Fondul ONU pentru Populație, cu susținerea Guvernului României. Opinia exprimată în acest material nu reprezintă în mod neapărat opinia oficială a finanțatorului."






0 comentarii: