Ads 468x60px

Featured Posts

Despre Recensămînt, artă fotografică şi vise împlinite

http://trm.md/ro/fii-tanar/fii-tanar-emisiune-din-23-mai-2014/


Înainte să ajungi Preşedinte, trebuie să fii Recenzor!

  De 2 luni  sunt într-o comunicare continuă cu oamenii-amintiri, probleme, provocări, dezinformare, speranţe sunt doar o mică parte din oceanul de stări sociale şi personale care mi se întipăresc în minte şi în suflet!
   Am mai fost implicat în activităţi de la uşa la uşă, dar Recensămîntul e ceva special, pentru 30 minute şi mai mult tu devii parte din lumea persoanei şi locuinţa acesteia, te cufunzi în modul şi stilul de viaţă pe care l-a avut şi îl are respondentul, începi a respira cu sărăcia sau luxul acestuia, începi a gîndi prin prisma celor 3 clase şi practica de viaţă pe care le are, te întorci în trecut şi trăieşti cu rutina zilnică ori te simţi ,,revoluţionar" cu cele mai noi draperii. Toate acestea sunt doar o mică parte din impresiile demne de o carte dedicată miniştrilor, celor care nu găsesc timp nici măcar pentru o zi să  evadeze în spaţiul real al cetăţeanului plătitor de TVA, de alte taxe la stat şi îndeosebi de plăţi comunale.
  Ce este un Recensămînt? ... eu îl văd ca un proces de ,,diagnosticare a bolii", dacă diagnoza se va pune corect atunci aleşii poporului vor putea mai uşor şi sigur depăşi procesul de lecuire. Înainte de a conduce o maşină trebuie să vezi în ce stare este, de aceea consider că un Recensămînt trebuie să aibă loc înainte de a se urca ,,şoferul " la volan.
  Interesant cîţi din liderii noştri: miniştri, deputaţi, preşedinţi au luat chestionare în mîină şi au mers din casă în casă, nu e bun soldatul care nu visează să ajungă general, dar vai de generalul care nu a fost soldat.
Oamenii sunt însetaţi de comunicare, comunicare cu cei care apar doar în pragul unor evenimente şi îşi aduc aminte că existe undeva nişte cetăţeni care l-ar putea hrăni şi îndestula pentru 4 ani înainte.
   Şi totuşi noi avem nevoie de Recensămînt, fie şi la10 ani, aşa că Domnule Preşedinte şi Ceilalţi dacă aveţi nevoie de mine veniţi şi mă număraţi, pe mine şi pe întreg neamul meu, cetăţenii vă aşteaptă.

VREAU SĂ FIU NUMĂRAT CA SĂ FIU IMPORTANT!

     
- Ce naiba mai este şi recensămîntu ista, îi cu vriun partid ceva, sau vreo credinţă nouă?
- Moşule, matale gospodărie ai?
-Am, şi ce ?!
- Ai ceva păsări, animale?

Door to Door Soldăneşti-Soroca, Număr-te printre cei care contează!


  Door to Door Soldăneşti sau Campania de Infomare cu Privire la Recensămînt 2014  de la Uşă la Uşă este proiectul care deschis porţi şi uşi în care din ce mai rar bate cineva, a ridicat frunţile celor necăjiţi de griji, iar singurătatea a devenit partenerul ideal la muncă, pe deal.
 

Informare Corectă Succes Garantat !

14 coordonatori locali responsabili pe informarea privind recensământul 2014 au participat la un training de instruire

10003522 10202387411144904 1756493442 nConsiliul Național al Tineretului din Moldova împreună cu Biroul Național de Statistică (BNS), cu suportul Fondul ONU pentru Populație și a Guvernului României au organizat la începutul acestei săptămâni, trainingul de instruire pentru coordonatorii locali din cadrul proiectului „Sporirea capacității instituțiilor naționale de a efectua Recensământul Populației și Locuințelor".

Facebook şi Odnoklasniki ori SECURITATEA COPILULUI


  
În BRAŢELE MAMEI 
nu mă tem de nimic!

 Existenţa oricărei fiinţe vii este supusă în permanenţă unor factori de risc, a fi sau a nu fi. Sub această lege a naturii respiră şi omul. Zi de zi fiecare din noi trăieşte adevărate provocări mai mult sau mai puţin periculoase pentru sănătatea şi viaţa noastră. Din primele zile de viaţă principalul scop care ne preocupă este cum să trăim, cum să existăm, plîngem cînd ne este foame şi fugim cînd latră vriun cîine la noi.

ATITUDINE- NATO-ALTERNATIVĂ



                                        
   NATO- nedumerire, atitudine, toleranţă, ocupaţie, sunt doar căteva stări umane provocate de cele patru majuscule, care din start sînt cauzate de nişte emoţii conştiente sau inconştiente, justificate sau nejustificate, contraziceri care ne îndepărtează de esenţa subiectului.  Şi cum noi, cetăţenii Republicii Moldova ,,lenoşi la carte”, dar aprinşi în polemici lipsite de sens, interpretăm de cele mai multe ori greşit atît informaţia, care cu părere de rău este filtrată proruseşte ori idioţeşte de către unii ,,cavaleri” ai ,,cruciadelor libertăţii de exprimare”, ori efortul de a lua o atitudine presupune prea mult efort, şi nu cumva să-l contrazicem pe Dimitrie Cantemir.
 NATO, în Republica Moldova pare a fi un produs agricol pe seama căruia se fac tot felul de speculaţii, eu înţeleg că sîntem o ţară agrară, dar nu totul se poate de cumpărat şi de vîndut cum ne trăsneşte prin cap, subiectul NATO poate fi unul sensibil pentru unii, poate pentru cei care se simt cu musca pe căciulă şi au uitat că Războiul Doi Mondial a fost cîştigat cu preţul cetăţenilor a zeci de state chiar dacă erau uniţi sub un steag, dar şi cu implicarea SUA sau Marea Britanie, cît de americanofob nu aş fi, dar să dăm Caesurului ce e a Caesarului.
  În presă apar deseori articole care combat acţiunile NATO pe teritoriul Republicii Moldova, este ridicol scenariul apocaliptic pe care unii îl ,,pictează”-război, şantajul Rusiei, pierderea teritoriului din parte de est a Nistrului,mai nou, tragedie rămînem fără gaz, dar încă nimeni nu-şi asumă curajul să-i zică Rusiei că dacă nu respectaţi angajamentele asumate la Summitul OSCE din 1999 de la Istanbul, atunci noi chiar aderăm la NATO, si nici de gazul vostru nu avem nevoie (întotdeauna pot fi găsite alternative, chiar dacă se necesită mai multă muncă și insistență, dar noi popurul moldav sîntem unul muncitor).  De fapt politica dusă de Federaţi Rusă la moment este ultima răsuflare, facînd analogie cu un sfîrşit de relaţie dintre un tînăr şi-o tînără unul îl şantajează pe celălat în încercare de mai schimba ceva. 
   Uneori este important de acţionat, indiferent de consecinţe , viaţa merge înainte şi trebuie de identificat alt ,,partener de viaţă”, la moment partenerul favorabil este NATO, dar ca să nu fiu prea radical să păstrăm relaţii bune şi cu ,,foştii”, cel mai important e să existe o atitudine şi o poziţie capabilă să pună la respect şi pe cel care se împotriveşte.
  ATITUDINEA este garantul stabilităţii, securităţii şi respectului, iar marea bătaie de cap este ca anume ea ne lipseşte.
De ce aşa tare se împotrivesc unii unei colaborări progresiste (ex: scăpăm de pesticide care atentează în fiecare zi la securitatea alimentară, sănătate publică, calitate apei potabile, securitate mediului ambiant), ori cei care se împotrivesc, nu doresc decît distrugerea noastră pînă la capăt. Nu bag mîna în foc pentru succesele NATO, şi nici proiectele acestei organizaţii nu trebuie să fie ,,cărţile de căpătîi” pentru cetăţeanul Republcii Moldova, dar totuşi NATO este o alternativă, dă să o ,,gustăm” şi pe asta cu atît mai mult că Proiectul NATO, face parte din marele proiect al globalizării, o ciocnire inevitabilă, iar în ce priveşte securitatea, la moment eforturile trebuie concentrate nu pe gînduri la războie (care este calea mai uşoară de a nu mai fi), dar pe probleme care provoacă zilnic suferinţe oamenilor cauzate de poluarea aerului, apei, solului. Unele proiecte realizate de NATO cu Republica Moldova, demonstrează că esenţa, conceptul de securitate capătă şi alte forme, altele decît cel cu care ne-am obişnuit,zis securitate militară. Astăzi din cauza expansiunii procesului de globalizarea Securitatea este o noţiune largă şi necesită privită ca o atitudine comună a statelor împotriva factorilor care provoacă probleme comune. Şi NATO astăzi nu este numai un bloc politico-militar, care în istorie venea să facă concurență altor organizații militare, nu mai este acea extremă care în raport cu altă extremă trebuiau să producă echilibru, NATO azi  desfășoară activități atît militare, civile, chiar și economice, finanțează proiecte științifice, oferă granturi și traininguri la comaprtimentul Science for Peace and Security (Știință pentru pace și securitate), de ce nu ar putea benficia și Republica Moldova de un asemenea program capabil să ,,dezghețe” domeniile științei și cercetărilor, nu avem oameni dotați?, -AVEM! , doar că azi cei cu ,,ambîț” regresist și sovietițat, îmbolnăviți de melacolia trecutului sunt încă mulți și respiră cu dorințele, visele noastre, respiră cu banii noștri și cu vulnerabilitatea sau insecuritatea noastră. ,,Femeia, pace și securitate” , ,, Moldova fără Pesticide”, reprezintă o serie de acțiuni concrete din proiectele NATO, care din start vizează protecția drepturilor omului: dreptul la un mediu sănătos, dreptul exprimare, egalitatea de șanse, drepturi care țintesc exact în prioritățile secolului XXI-Securitatea Omului (Individului) înseamnă Securitate Colectivă, iar realizarea acestora nu presupune manevre și execiții militare.
     În fine, va fi Republica Moldova membră NATO-posibil, însă mai puțin contează actul final, în primul rînd este mult mai important să luăm Atitudine, să fundamentăm o poziție politică, socială și economică asupra procesului în care dorim să startăm, mai apoi dacă decidem direcția NATO, trebuie să demonstrăm că merităm, și cu ce putem să contibuim și garantăm siguranță cetățeanului Republicii Moldova, ca prin puterea exemplului să semănăm Securitate Colectivă/Securitate Umană, nu e neapărat să ne implicăm în operațiuni militare (Putem urma exmplul Islandei), uneori e suficient de a avea o poziție, o atitudine, un puct de vedere, bine argumentat capabil să convigă pînă și ,,glonțul” și ,,tunul”.

Pentru cei ce fac DRAGOSTE


       Din start  vreau  să menţionez că ideea scrieri acestui articol, care sunt sigur că nu va fi unicul la capitolul ,,nopţi albe”, a apărut, mă ve-ţi crede ori ba, dar va asigur că e adevărat, tocmai în momentul  cînd făceam dragoste. Ca să fie clar accentuez dragoste şi nu sex, fiindcă în opinia mea, doar făcînd dragoste un cuplu, o pereche el şi ea ating culmea absolutului intim, culmea pasiunii sincere.

           Umbra tăcerii
Sub umbra de tren adoarme tăcerea,
Indiferent şi fară milă cu sîngele de fier.
Din dor de mama si de tata îmi pierd puterea,
Iar lacrimi nu mai curg din cer.

În  umbra tăcerii se îmbogăţesc banii,
Zdrobind inimi şi suflete moarte.
Cu Air Haus şi democraţie  zboară anii,
Desparţindu-mă de soră şi frate.

La poalele umbrei tăcerea rugineşte
Sub geamuri cu privirile stinse.
Nici moartea de mult nu mai trăieşte,
Sub rădăcina aşteptării sfîrşise.


 
 

Ploua, scriu şi nu am somn.......