La 11 decembrie curent, în incinta Bibliotecii
Naţionale a avut loc lansarea revistei Roua stelară,
nr.4, fondată de Tatiana Buzu şi de cunoscutul
jurnalist şi scriitor Dumitru Mămăligă.
În deschiderea manifestării, directorul bibliotecii,
poetul Alexe Rău, a constatat: „Revista
Roua stelară, care se află la capătul celălalt al balanţei
(şi este un loc bun), este ctitorită, înmugurită
şi rodită deja. Pe parcursul veacurilor nu s-a
inventat nimic nou pentru suflet, iar disproporţia
creează multe lucruri rele. Acad. Mihai Cimpoi
spunea într-un eseu că lipseşte sufletul înrourat, dar este praf de puşcă. În timp ce în Basarabia lumea şi-a pierdut echilibrul, vă doresc să creşteţi tineret înrourat, lucru pe care îl pot face în special revistele literare”.D u m i tru
Mămăligă, şi pe post de moderator, a spus: „Acesta este botezul revistei Roua stelară. Nu demult editarea revistei era doar un vis al meu, iar astăzi scrisorile şi creaţiile literare, sosite pe adresa redacţiei, cuprind întreg teritoriul ţării, avem scrisori din Grecia, Italia, de curând am participat la un festival al revistelor literare la Kiev. Avem prezenţi în sală şi mai mulţi autori de-ai noştri, printre care Alina Talia, Emilia Stagila, Dana Florea, care ne surprind cu un alt mod de a gândi profund al tinerilor. Revista Roua stelară este realizată prin creaţia autorilor. L-am invitat şi pe marele nostru poet Grigore Vieru (se numără printre autorii noştri de prestigiu, alături
de Nicolae Dabija, Anatol Codru, Iulian Filip, Ianoş Ţurcanu, Claudia Partole ş.a.), care, cu regret, n-a putut să vină, dar ne-a spus că facem o revistă foarte bună”.
Poetul Petre Popa a afirmat: „Revista stă bine pe picioare, cred că nu va dispărea şi pentru că are un susţinător serios. Tot ceea ce face Dumitru Mămăligă este iubire. D. Mămăligă insistă că totul porneşte de la Eminescu - fiecare număr al revistei începe cu o cugetare sau cu o poezie a marelui nostru clasic. De vreme ce toţi poeţii au în adâncul sufletului puritatea unui copil, putem afirma că revista are foarte mulţi copii mici şi mari. Doresc colectivului revistei ca Roua stelară să se adune picătură cu picătură şi să se transforme într-un curent literar viguros”. Subsemnata, condamnând totala dezinteresare a Ministerului Culturii faţă de cerinţele spirituale ale tinerilor, s-a bucurat de noua apariţie editorială, propunând revistei Roua stelară rubrici noi.
Compozitorul Iurie Andronic, responsabil de muzică la Teatrul „M.Eminescu”, a dezvăluit: „În paginile revistei au apărut şi câteva dintre cântecele şi versurile mele, care au răsunat şi la radio”. După care a interpretat la pian o lucrare pe versurile Leonidei Lari Fata de lumină din spectacolul „Vreme închisă”.
Foarte tânărul poet, studentul Petru Cliofos, a destăinuit: „Mi-am pus în gând să fac o revistă pentru tineri pe când eram elev la liceu (şi chiar, cu posibilităţile noastre modeste, am scos câteva numere), dar văd că altcineva mi-a preluat gândul. Să scoatem Republica Moldova în lume, cu imagine adevărată, nu falsă, cum ne-o fac cei din
afară. Să facem integrarea europeană cu mentalităţi noi, pe care să le susţinem. Daţi-mi voie să vă propun un imn al revistei Roua stelară, o nouă poezie, care să fie ca un autograf al tinerilor”.
Ion Ciocanu, amintind de revista Pasărea Fenix, editată de Traian Vasilcău, care nu mai este, a insistat că de aceea revista Roua stelară trebuie să aibă o ţintă clară, mai multe rubrici noi, anunţuri despre apariţia noii reviste trebuie să se publice în ziare raionale, sunt necesare mai multe întâlniri prin raioane pentru a o propaga. „Poezia
astăzi este în căutare. Este un semn bun şi sănătos că revista începe cu Eminescu, deşi la Bucureşti unii, lipsiţi de simţul frumosului, spun că Eminescu s-a învechit. Este folositor să se studieze practica unor reviste, cum ar fi Clipa siderală. Să ne interesăm cum fac abonarea cele 1000 de biblioteci care mai suflă. Mă bucur că este această revistă, s-a pornit bine, trebuie să găsim tot mai multă substanţă de gândire, de frumos, redacţia trebuie să aibă şi un telefon. Colectivul redacţiei are multe de făcut, trebuie să ţină piept tuturor exigenţelor” – a mai spus cunoscutul scriitor.
Această lansare de Rouă stelară, adică de nou suflet şi vis, s-a încheiat cu cântecul Stejarul din acelaşispectacol; muzică, versuri şi interpretare - Iurie Andronic.
de Nina JOSU

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu